Sa nu alergi, sa nu calci apasat, sa nu arunci nisip, sa nu te zvarcolesti, sa nu te-arunci, sa nu m-arunci… sa pasesti incet peste plaja care mi-e suflet, sa lasi urme calde pe nisip, sa lasi vantul sa-mi poarte iubirea spre tine.
Sa ai grija de mine, sa ma mangai asa cum marea-mi mangaie sufletul clipa de clipa, sa-mi iei boabele de nisip in maini si sa le lasi sa curga in infime paraie uscate reintregindu-mi sufletul.
Sa te intinzi incet peste nisipul incalzit de dragoste (sau de soare, nu stiu), sa ma imbratisezi strans, sa nu-mi plangi caci imi vei lua fire de nisip din suflet si duse fi-vor.
Sa te pui in genunchi si sa-ti infigi mainile in nisipul meu, in sufletul meu, sa-mi simti nisipul rece si compact de dedesubt, sa-l rascolesti, sa-l scoti la lumina, sa-l incalzesti, sa-i arati soarele.
Sa-mi stai aproape noaptea cand luna ne lumineaza inimile, sa te ghemuiesti mica si cuminte in mine, cu mine, sa trecem noaptea impreuna, sa visam imbratisati pana zorii zilei ce vine ne gaseste mai indragostiti ca niciodata.
Asta te-am rugat sa-mi faci, asta am visat sa-mi faci cand inca eram singur si inchis, cu sufletul stanca de munte… si-ai venit intr-o zi rece de aprilie si m-am erodat pentru tine, m-am prabusit la picioarele tale cu sufletul plaja de nisip, atins doar de mare, de vant, de soare si… de tine doar.
Plangi cu mine.
