La ce ne gandim la inceputul de saptamana :D

Am stat şi m-am gândit că astăzi e luni şi deci începutul unei noi săptămâni aş vrea să pun pe blog o piesă care să reflecteze cum văd eu acest început şi am tot ascultat nenumărate piese pe youtube, credeţi-mă că nu ştiam ce piesă să pun şi în final am ales-o pe cea de mai jos :D Sper să vă inspire chef de viaţă, iar pentru cei care se află la servici să vă răcorească sau să vă ducă cu gândul la week-end (ăla minunat pe care-l aşteptaţi la fiecare început de săptămână).
Melodia este cea din Grease şi mie cel puţin îmi dă chef de boogie „over and over again”. Cu alte cuvinte ascultaţi bunătate de piesă şi savuraţi-o. O săptămână aşa cum v-o doriţi.

Am revenit :D

Deci am revenit si va promit ca voi scrie si voi actualiza blog-ul, cu poze, discutii, intrebari, despre tot ce ne framanta si deranjeaza, acum cat sunt pe val :D si ma tin de cuvant sa va pun umpic si zambetul pe buze!

Cel mai vulnerabil sentiment

Ar trebui sa incepem cu inceputul… dar cine stie cand inceputul vine… nimeni! Nu cred ca stie nimeni cu exactitate momentul in care se indragosteste, incepe sa iubeasca. De multe ori, cand persoana de langa tine te intreaba punctual “De ce ma iubesti?”"Ma iubesti pentru ca ma vrei, sau ma vrei pentru ca ma iubesti", te trezesti ca in replica nu exista un raspuns concret, ceva palpabil. Practic asta plaseaza iubirea in aria sentimentelor, a lucrurilor nedefinite.

Ce este ciudat este ca iubirea are mai multe faze si este perceputa de fiecare in parte altfel. La inceputul fiecarei relatii, vei gasi cativa naivi care vor spune ca incepi sa iubesti cand ai fluturi in stomac. Gresit spun eu, pentru ca fiecare relatie incepe frumos, cu fluturi, cu emotii… cineva spunea “Toate inceputurile sunt frumoase!”.

Altii sustin ca iubirea se manifesta prin cunoasterea “jumatatii” din gesturi, reactii si anticipand ce va urma sa faca, sa zica, simtind urmatoarele reactii. Aici poate fi o farama de adevar. Insa acestia nu cumva confunda iubirea cu obisnuita sau cunoasterea celui de langa tine.

O alta parte, sustine ca “iubirea adevarata” o intalnesti o data in viata si ca ea ramane acolo “intr-un sertar” toata viata, orice s-ar intampla si orice ai face.

Se mai zice ca iubirea este actualmente un sentiment demodat, o scuza pentru reactii ilogice, o scuza atunci cand faci lucruri pe care nimeni nu le intelege si nu le gaseste explicatia… “Frate, omul o iubeste, ce vrei acuma?!”

Parerea mea?! Nu sunt un savant si nici nu vreau sa par, insa ce cred eu despre iubire si mai ales ce se intampla atunci cand ti-o asumi, este un pic mai complex, insa o sa incerc sa explic…

Cred ca iubirea (sincera) este cel mai inaltator sentiment care il poate traii vreodata un om, sentimentul care implica cele mai multe stari si schimbari la nivel personal. Cred de asemenea, ca este setimentul care intr-adevar te face sa reactionezi cel putin ciudat si cel mai tragic, inexplicabil si pentru tine.

Iubirea poti spune ca este sentimentul care te implineste, de multe ori te face mai bun, te face sa lasi de la tine, te schimba fara sa iti dai seama, te pune sa faci si sa accepti senin compromisuri, te face sa incalci teorii si principii proprii care candva ti-ai jurat ca nu le vei incalca…te face sa renunti la orgolii si sa te porti ca un copil prost, care din pacate cand se loveste nu poate fugi la mama, pentru ca in chestia asta te bagi, te bucuri si-ti vindeci ranile singur…

Insa ca sa fim obiectivi, ar trebui sa privim si urmele care le lasa aceasta iubire cand ea dispare. Ai simtit vreodata golul ala in stomac, in piept… in tine?! Vidul ala inexplicabil cand el/ ea pleaca. Cand ramai fara sens, cand ai impresia ca ai uitat sa faci lucrurile singur? Cand simti ca a plecat cu tot ce aveai si ca sufleteste crezi ca nu vei mai simti nimic? Cand nici macar prieten nu mai poti sa-l numesti, sau macar amic. Cand te chircesti de o durere inexplicabila, pe care nici un medic nu o poate curma?

Te simti slab, slabit si fara sens… cu toate astea, medical esti sanatos. Te simti ca dupa 12 runde de box in care tot ce ai facut a fost sa incasezi croseu dupa croseu dupa upercut. Incepi sa te minti si sa ii minti pe ceilalti, incepi sa zambesti fals in fata alor tai si a apropiatilor, dandu-le impresia ca esti ok (ei stiind ca de fapt nu e asa), incepi sa joci un joc prost in care cel care pierde inca de la inceput esti chiar tu. Nu permiti nimanui sa iti stie slabiciunea, starea adevarata… si daca o faci, numarul celor care stiu este redus la 1, maxim 2 oameni.

Culmea e ca ai vrea sa te intorci, sa se intoarca, cu toate ca stii ca iti va face rau, mai mult rau decat raul care il simti acum. Te gandesti ca ai putea sa ierti, sa treci peste multe prostii ca sa ai din nou ce ai pierdut. Iubirea devine un drog, cel mai ieftinn drog. Nu e cel/a mai frumos/a, cel/a mai destept/a, insa e EL/EA si pentru tine asta e suficient! Insa chiar ai putea sa ierti?! Chiar ai putea sa treci peste vorbe, gesturi, reactii la nervi, poate chiar palme… sau mai rau… poate, poate pe moment, poate pentru mai mult timp. Insa rational vorbind, merita? Tu meriti sa iti faci asta? Chiar vrei sa-ti faci asta? Sau ti-e frica de nou, de neexplorat? Te-ai obisnuit intr-un stil si crezi ca nimeni nu-l va mai intelege…

Dumnezeu nu-ti va da hartia de 100 lei pana nu renunti la cea de 10…

Te simti vulnerabil… orice prostie te atinge, te face sa plangi, te-ndoaie. Orice melodie, orice loc in care ati fost impreuna, orice gest facut de altii la adresa ta care te irita – “Daca el/ ea era aici, nu ar fi permis sa mi se intample asta!”, lucruri care le faceati impreuna – “Ieri faceam asta impreuna… cum o sa ma descurc singur?!”. Toate te lovesc si tot ce odata va unea acum va desparte! Cat de gol esti! Nu ai nimic! Ti-a luat tot, iubirea a mai castigat o runda!

Si ajungi la concluzia ca, esti doar un alt om care a pariat mai mult decat avea!

Ganduri

Prietenia… un lucru adesea ori subapreciat sau supraapreciat… toti facem asta la un moment dat. Am descoperit o alta fateta a mea intre timp… una careia ii e foarte dor momentan de unii oameni care nu sunt langa ea.

Dar aceste randuri nu vreau neaparat sa fie despre mine, ci despre o persoana anume care inseamna mult pentru mine. O persoana a carei prietenie am subapreciat-o si alaturi de care as fi putut petrece mult mai multe momente placute daca intr-un anumit moment al vietii mele nu as fi privit viata si lumea altfel decat o fac acuma.

E vorba de o persoana care m-a apreciat mereu pentru ceea ce simt, care a tinut la mine cu calitati si defecte, care nu m-a fortat sa ma schimb, dar a avut curajul sa-mi spuna unde gresesc. Mereu am crezut ca ma cunosc suficient de bine si ca masca pe care mi-am pus-o in fata lumii e impenetrabila, acea persoana mi-a demonstrat contrariul, si mi-a aratat ca acel contrariu nu e neaparat un lucru rau. Si ca sa iti deschizi sufletul in fata cuiva nu te face neaparat vulnerabil, depinde si in fata cui o faci.

Cred ca dupa atata timp si atatia prieteni, ‘prieteni’ si amici, abia acuma incep sa inteleg cu adevarat ce inseamna cu adevarat PRIETENIA. Si acest lucru se datoreaza in mare parte unei persoane. Unei persoane careia nu ii spun numele aici, cei care conteaza vor sti despre cine e vorba.

Un copil ascuns...

In ultimul timp aud prin presa,tv si radio ca se descopera tot felul de lucruri.de la foc pana la bomba atomica de la clone pana la moarte s-au descoperit dar oare cum este sa descoperi fericirea.Cand se intampla astfel de lucruri?...Recunosc ca in unele momente am impresia ca am descoperit-o dar poate ma insel,poate nu este acel lucur ce ni-l dorim cu adevarat.Putine sunt clipele ce te fac sa zambesti frumoase sunt zilele in care chiar traiesti,putine e adevarat,dar nimeni nu a a flat ce inseamna fericirea defapt.Putine sunt clipele ce ni le amintim,de obicei ne amintim numai lucrurile ce ne-au deranjat,ce ne-au facut sa suspinam si sa regretam defapt,dar poate si in ele sunt clipe de fericire.Scriu in versuri uneori dar putini oameni inteleg ce se ascunde in spatele cuvintelor,si nu ma astept la o apreciere din partea cuiva dar imi e dor sa mai fiu si eu alintat,cocolosit si sa fiu fericit.Imi doresc poate prea multe pentru inceput,am cunoscut oameni ce pe Dumnezeu l-au vazut si erau fericiti.Dar oare aceea persoana stie ce inseamna fericirea pentru mine defapt?Ceea ce imi place mie cu adevarat.Sincer sa fiu eu nu stiu nimic despre ea,cand e suparata sau bucuroasa cand zambeste sau cand gandeste,Oare pentru ea eu reprezint aceeasi fericire ce o reprezinta ea pentru mine?Acelasi puls al inimii acelasi gand uluitor ce ma face sa zambesc cand ies din acest dormitor,imi e dor de ea si o vad din ce ince mai rar o regasesc printre romanele citite dar e cam bizar cum ma regasesc in gandurile altui om,in durerea lui si a mea se ascunde un sentiment ca un stol,ce se imparte in mii de directii si nu sti pe care sa o urmaresti pe care sa o admiri si pe care sa o iubesti.Stiu ce e tristetea si m-am obisnuit cu ea,stiu ceea ce inseamna viata si o iubesc chiar daca e cum nu vreau,stiu poate sa iubesc si in acelas timp sa pretuiesc dorinte fiinite si infinite trec de granitele lumii atunci cand sunt cu tine.Dar imi e greu sa reusesc singur si sa privesc spre foile incarcate cu mii de pagini ca "te iubesc" primul mesaj primul sarut vor fii amintite visele sunt pe jumatate implinite.De ce iesim uneori din decor fara pic de aplauze,ne simtim aiurea poate publicul nu a inteles ceea ce am vrut sa zic defapt poate ca nici eu nu sunt de apreciat si cand merg pe culoarul vietii ma aud strigat de un om ce ma atinge prieteneste imi strange mana si spune "Felicitari,ai fost de apreciat!" exista in lumea asta o persoana ce stie ce e fericirea?Va spun eu ca nu.Dar exista oameni ce ne arata calea.Imi e dor sa mai petrec timpul liber alaturi de cineva sa strang la piept sa simt cum bate inima,seara de seara ma duc acasa intristat ca secundele imi fura fericirea sau ceea ce nu am descoperit,vreau sa fiu un inventator sa inventez o lume departe de decor,unde sa fie un cor o sala si un public minunat dupa ce am zis cantarea sa fie de apreciat,toata lumea sa fie multumita,mii de sunete ce ne irita,parca nici telefonul nu mai suna cum suna la anumite mesaje ce imi palpau inima.Dar sunt fericit cate zile le mai am de trait,dar vreau sa traiesc in continuare fericire de rezerva si strig ca doare...

Un alt prieten...

Posibil sa fie toate la un loc, cine mai stie? Evident ca lipsa de sens te duce pe carari neumblate ale mintii tale, evident ca iti intuneci gandirea cu fiecare pas si perspectiva unei fotosinteze devine din ce in ce mai indepartata. Te pierzi in propriul labirint si refuzi sa vezi usile larg deschise in fata propriilor ochi. Lumina nu poate patrunde prin obloane inchise.Dezamagesti…Prietenii te viziteaza din ce in ce mai rar si asta mai mult ca un pelerinaj la ceea ce ai insemnat candva pentru ei. Amintirile sunt singurele care te mai fac o persoana interesanta. Si totusi, cand vad ca nu mai gasesc aproape nimic din ceea ce gaseau de obicei, se indeparteaza. Pentru ca le-ai inselat asteptarile, nu te-ai ridicat la nivelul dorit…Un alt prieten drag se indeparteaza incet, dar sigur. Daca nu m-a izolat cumva de tot si eu inca ma mai mint ca am mai avea cate ceva de discutat. Initial a fost o rupere brusca, apoi o reconstructie piesa-cu-piesa a unui puzzle ce fusese atat de complet la inceputul jocului. Stiu ca e greu sa mai construiesti in continuare cand toate piesele si-au schimbat culoarea si forma, iar pana la urma imaginea va fi alta. Dar sunt unele lucruri in viata de care parca nu-ti vine sa te lipsesti si te destabilizeaza nesincronizarea. Simti cum devii inutil si deranjezi. Din nou dezamagire, din nou o bucata de suflet pustiita in gol.

Adevarat...

Si uite asa s'a mai incheiat si un capitol din viata asta exceptionala, primind mult respect si bucurie aruncata direct in fata,si facandu'ma sa ma simt ca ultimul om de pe pamant.Dar viata merge inainte cu bune si rele,stiind ca toate se platesc odata cu acceasi moneda,vom rade si ne vom bucura ca niste copii,stiind ca nu se poate sa ni se intample chiar noua,cand ne este lumea mai draga,asta este.Merg inainte cu capu sus.RESPECT-DEVODAMENT-INCREDERE-SPERANTA.(7 ani de acasa)

Un sarut perfect

Dor de noi...

Stiu ca nu voi putea scrie nimic din ceea ce simt sau vreau sa spun initial pentru ca nu am cum in momentul asta , nu stiu ce si cum sa spun, nu stiu ce simt dar voi incerca, dar daca stau sa ma gandesc nici macar nu stiu de ce si pentru cine fac acest post, tu daca il citesti te va face doar sa fi si mai indiferent decat esti acum si pe altii nu ii intereseaza asa ca nu prea ar avea rost, probabil il scriu pentru mine, pentru a ma descarca sau nu stiu...

Oricum, imi va fi dor de zambetul tau

Imi va fi dor de tot ce tine de tine si de cum arati

Imi va fi dor de acel sentiment din fiecare zi

Imi va fi dor de pielea si mirosul tau

Imi va fi dor sa tip la tine 'hai ma puiiuuu' cand ma tachinezi

Imi va fi dor sa te trimit la culcare

Imi va fi dor de privirea ta

Imi va fi dor sa te pup pe nas, iar tu sa te scuturi ca un pisoi

Imi va fi dor de clipele in care tremuram din toate incheieturile, iar tu ma incalzeai

Imi va fi dor de clipa in care am izbucnit in plans in ultima zi inainte sa pleci.

Imi va fi dor de acel 'neata puiu' cand te trezeam sa te duci la scoala

Imi va fi dor sa ma strangi in brate pana imi trosnesc oasele

Imi va fi dor de toate cuvintele tale

Imi va fi dor sa'ti las semne pe gat

Imi va fi dor sa ma intrebi 'te gandesti la ce ma gandesc si eu?'

Imi va fi dor de gafaiala

Imi va fi dor sa stai cu ochii inchisi si sa te intinzi cu buzele spre mine

Imi va fi dor de toate acele seri in care vorbeam pana adormeam

Imi va fi dor de diminetile in care ma trezeai cu un mesaj

Imi va fi dor de locul nostru

Imi va fi dor sa-ti infigi mana in paru' meu

Imi va fi dor de respiratia ta apasatoare

Imi va fi dor de TOT ce am facut impreuna

Imi va fi dor...

Oricum, pot fi mai patetic de atat ?

Nu prea cred, stau si imi plang de mila pe un articol de blog.

Scriu doar ganduri rascolite. De ce? Pentru ca tu esti esenta vietii mele si nu imi pot imagina cum ar fi fara.

Ce prost mai face ca mine, sa stea jumatate de zi dupa ce s-a hotarat ca s-a terminat si inca sa spere ca totul va fi bine, ca se va rezolva, ca totul va trece ?!

Da, stiu, am primit deja prea multe “incurajari” de genul si m-am saturat de ele, imi vine sa imi sparg monitorul si sa ma bag sub plapuma. Dar si acolo ma vei urmari si nici acolo nu voi avea mintea limpede, vei fi in gandul meu la orice ora din zi si din noapte. Si... nici nu mai stiu ce voiam sa spun initial, dar nu conteaza.

In fine, acum e putin cam tarziu dar o sa continui sa scriu despre tine, despre noi, a fost mult prea putin.

Pentru ca esti...

Pentru ca EȘTI:
• ecoul pașilor mei
• oceanul de deasupra desertului
• promisiunea de mâine
• pasiunea adusa purității
• raza de lumina de la capătul tunelului
• lacrima din ocean
• picătura care umple paharul
• gândul de dimineață
• calmul crizelor mele de zi cu zi
• magaierea unei dureri cutremurătoare
• simplitatea din spatele unui lucru aparent dificil
• prefața și sfârșitul vieții mele
• verbul 'a fi' când nu știu cine sunt
• răsuflarea de care am nevoie când simt ca ma sufoc
• picătura de apa de care am nevoie când simt ca ma usuc
• căldura care doboară frigul ce ma împietrește
• sarea și piperul vieții
• păcatul meu.

Doar un suflet (by Andreea)

N-am putut sa stau,sa privesc cum tot ma prabusesc

Te-am pierdut,acum zambesc..Dar continui sa te iubesc

N`am putut sa cred cand mi-ai spus ca ai sa pleci

N-am crezut ca amintirea din trecut ai putea s-o stergi

M-ai lasat in ploaie sa zac,departe de tine

Te-ai intrebat vreodata cine te iubea mai mult ca mine?

Am zeci de cuvinte si zeci de porunci

Dar nu`mi pot imagina cum ai putea tu sa plangi

Multi imi ziceau sa te las dar am continuat sa sper

C-o sa primesc aripi vreodata si-o sa ma-naltz din nou la cer

Ochii tai erau unici- singurul cristal din perete

Iar prezenta ta ne facea sa parem ca doua vedete

Lacrimile cad...cad pe zi ce trece..

Sufletul meu ramane gol ,se face tot mai rece.....

N-am putut sa-nchid ochii cand ii tineai deschisi

N-am putut sa nu ma intreistez cand aveai ochii tristi

Ai plecat de langa mine,ai separat doua destine..

Inima bate pentru tine,te rog intoarce`te la mine

Am fost aici cand a fost nevoie,aproape mereu

Am ramas numai cu tine ca ingerii langa Dumnezeu

Cand a fost greu n`am cedat,am ramas,n-am plecat

As fi stat o viata si nimic nu m-ar fi schimbat

As fi incercat sa fac orice sa ramanem uniti

Te-as fi ratat-Ca fiind una printre mii de sfinti

Din trecut mi-am regasit amintiri patate cu sange

Din semeni mi-am gasit izvorul lacrimilor..ce tot curge

Am tinut la tine,pentru tine a fost un simplu joc

Dar a fost destul foc incat sa plec din acest loc

Poate-i viata cruda,poate ea va vrea sa plece,

Dar vei ramane mereu prima din topul celor 10

Visele sunt ruinate,s-a cam dus speranta

De aceea nu voi mai iubi,ca sa nu-mi complic viata

N-am putut...cum sa tac?s-ascund aceste cuvinte

Si poate va veni o zi in care-o sa-ti aduci aminte...

Inca traiesc un vis departe de realitate,

Dar acum eu sunt aici,tu esti acolo departe

Sufletul meu rage,varsa lacrimi si suspine,

Iar sentimentele-s incontinuu legate de tine.

Ne plimbam ca 2 copii,parca m-apuca fiorii

As dori k viata mea sa prinda nuanta culorii

Deschisa ca lumina diminetii,

Ca chipul tau de ingeras

Si-acelasi comportament naiv,ca de copilas.

As da orice sa-mi apari chiar si-acum in fata,

Fara tine se scurge si ultima picatura de viata

Ai ramas ca o stampila-n mine,sa te sterg...nu vreau!

Singura amintire e aceea cu noi,doi copii ce se iubeau

Ce stateau impreuna,uniti la greu,stand in ploaie

Pregatiti sa se avante chiar in orice razboaie

N-am putut sa nu las langa vers macar o lacrima

Fiindca acum aceste cuvinte m-ating la inima..

Nu a mai ramas nimic de cand ai plecat

Nimic din vechea mea fiinta..

Nimic din cea obisnuita..

Ce obisnuiam sa fac..

Pana si inima mea a devenit o ruina

Ai lasat in urma doar amintiri

Si ceea ce am devenit a fost doar... un suflet ranit

Povestea prieteniei

A fost odata un baiat cu un caracter foarte urat. Tatal lui i-a dat intr-o zi un saculet cu cuie si i-a spus sa bata cate un cui in usa gradinii de fiecare data cand isi pierde cumpatul si/sau se cearta cu cineva. In prima zi a batut 37 de cuie in usa. Saptamanile cu au urmat a invatat sa se controleze si numarul cuielor batute in usa s-a micsorat de la o zi la alta. Descoperise ca este mult mai usor sa te controlezi decat sa bati cuie intr-o usa. In sfarsit a sosit ziua in care baiatul nu a mai batut nici un cui in usa. S-a dus prin urmare la tatal sau sa ii spuna ca nu a mai batut nici un cui in aceasta zi.

Tatal lui i-a spus atunci sa scoata un cui din usa pentru fiecare zi care trece in care nu isi pierde rabdarea. Zilele au trecut si in sfarsit baiatul a putut sa-i spuna tatalui ca a scos toate cuiele din usa.

Tatal l-a condus pe baiat pana in fata usii si s-a spus: " Fiule, te-ai purtat foarte bine dar priveste cate gauri sunt in usa!" Nu va mai fi niciodata ca inainte. Cand te certi cu cineva si cand ii spui lucruri urate ii lasi o rana ca aceasta. Poti infige un cutit intr-un om si sa il scoti imediat dar rana va ramane pentru totdeauna. Nu are importanta de cate ori te vei scuza, rana va ramane. O rana verbala face la fel de rau ca si una fizica. PRIETENII sunt bijuterii rare, te fac sa zambesti si te incurajeaza. Sunt gata sa te asculte atunci cand ai nevoie, te sustin si isi deschid in fata ta inima.

Ziua ta..

Si este ziua ta,ai mai "imbatranit" un anishor :P.....iti doresc tot binele din lume,pentru ca il meriti,sa te distrezi asa cum nu ai facut'o niciodata,bachata mai ales :X.As vrea sa fiu si eu acolo sa te privesc cum zambesti,cum te distrezi,sa'ti vad fericirea in ochi.Nu am fost langa tine sa'ti dau personal un mic gest,dar faptul ca am putut sa'ti spun LA MULTI ANI,cred ca este de ajuns :*:*:*

LA MULTI ANI Andreea !!!

Las totul in urma...(by Andreea)

Sunt acum pe malul marii,culeg scoici.Valurile vin si pleaca,le vad asa cum vad si soarele arzator de pe cer.Nu ii cer nimic.Nu vreau sa plece,nu vreau…asa cum nu vreau nici el sa isi ia ramas bun.E bine asa.Desi stiu ca intr-o zi va pleca si aceea zi va fi curand.Eu nu mai pot sta aici,nu am loc,e o lume mult prea rea,mult prea cruda.Sunt nevoita sa renunt.Trebuie sa o iau de la capat.Dar mai stau putin aici pe mal,pana cand va veni el si ma va plictisi cu aceleasi vorbe:te iubesc,esti dragostea mea.Am mai auzit asta,stii? Si n-am crezut,am fost lasa dar eu am pierdut atunci…asa cum pierd si acum.Simt ca te pierd,odata cu plecarea mea…vei deveni altcineva.Prietenii..iti vor spune ca mai gasesti alte fete pe acolo,iar eu te voi astepta…ma intelegi? Te voi astepta…Oricat,oricum,oriunde…Poate daca as avea curaj sa ii infrunt pe toti nu am ajunge aici.Dar e tarziu si eu sunt lasa…sunt lasa pentru ca te iubesc prea mult,sunt lasa pentru ca nu pot sa te urasc,sunt lasa pentru ca, cred in tine orice ar fi…sunt mult prea lasa.Dupa tot ce s-a intamplat intre noi,as putea foarte simplu sa imi iau ramas bun si sa plec…sa nu mai privesc in urma…sa fug de toti si de toate si sa revin acasa.Dar nu pot sa o fac.Mi-e greu sa plec de aici.Iti dai seama de ce?? Poate nu ma crezi…nici nu esti obligat sa ma crezi…dar tot iti voi spune.Mi-e greu sa plec pentru ca te las aici.E singurul meu motiv.Bine,e si marea de vina,pe de o parte,pentru ca o iubesc prea mult…la fel de mult cum te iubesc si pe tine si stii foarte bine ca am mers singura pana la tine din motivul asta.Am mers 888 de kilometri pana la tine,am fugit in bratele tale,tu m-ai prins,m-ai facut sa tresar la o simpla atingere,aveam fluturasi in stomac doar cand te vedeam,ai fost pentru mine o minune.O minune care a durat atat de putin,si nu inteleg de ce.O minune care a durat doar o saptamana.Acum stau si privesc soarele,imi zambeste..imi spune sa merg linistita acasa…la final totul va fi bine…

-Dar voi suferi asa-i?

Nu-mi raspunde insa aud in spate vocea lui.Ah,vocea asta pe care o ador.Il iubeam inainte de a-l vedea.M-am indragostit de el fara sa vreau.M-am indragostit de sufletul lui cel bun si dulce.

-Vino,plecam imediat la gara…

Iar voi fi in tren si nimeni nu ma va mai imbratisa.Doar daca…poate vrei sa vii cu mine?

Am sa incerc,am sa trec peste tot…n-am sa sufar,am sa fiu puternica,am sa fiu eu,am sa fiu tot a ta,am sa fiu asa cum iti doresti…am sa te las in urma…

Am sa plec…imi iau ramas bun de la marea mea draga…ne vom vedea si anul viitor…iti promit…Acum plec…te las aici…te las in umbra mea…Las totul in urma…

"A venit vara bine imi pare

Piciorusele ies la inaintare"

Da a venit vara iar fetele incep sa se "exfolieze" de hainele groase si ne permit si noua ,baietilor, sa tragem o privire rapida de 3 secunde academice la frumusetile ce se plimba pe strada.De cateva zile incoace mai tot merg agale prin oras cu problemele mele ce se invart in capul meu pana la nesfarsit , doar fetele care incalzite, incearca sa se mai racoreasca renuntand la o haina , doua ma fac pentru cateva secunde sa uit de viata mea.Revin la ideea ca d-abia vara vezi cum o arata o fata cu adevarat.Cat despre baieti ce sa zic incearca si ei sa afiseze ce au dar nu prea dau atentie la acei "cocalari" care merg cu maieul dupa cap , sau cu mana sub tricou pe burta, mangaind "inteligenta" , smulgand cate un fir de par incercand sa se epileze.

Nu sunt superficial , asta spun pentru cei care insista ca as fi , personal am defectele mele si le ascund cum stiu eu mai bine.Exista o limita la ce pot si eu sa fac si ceea ce poate sa suporte ochiul meu.

Despre zambet

Zâmbetul este exprimarea plăcută a sufletului. Este urarea de bun venit a lumii sau a unor persoane în viaţa ta. Modalitatea prin care comunici că eşti ok şi prin care doreşti ca în universul interior al cuiva să se producă reacţii în raport cu tine, cel care zâmbeşte.

Zâmbetul nu costă nimic – spunea cineva – dar valorează enorm pentru cel sau cea căruia îi dăruieşti, mai ales dacă persoana care primeşte zâmbetul tău se poate asemăna atunci cu un deşert fierbinte în care nu a mai căzut demult o picătură de apă. Zâmbetul în acest context este o inundaţie de apă, o revărsare de viaţă pentru persoana care îl primeşte.

Zâmbetul este gestul acceptării cuiva, amprenta caldă pe care sufletul o lasă să migreze în celălalt suflet. Este caracteristica fiinţelor umane ce doresc să construiască un pod între sufletul lor şi un alt suflet dispus să dea curs zâmbetului iniţiatic şi să îl păstreze în amintirea sa.

Un zâmbet poate părea banal (şi fizic vorbind, este), dar, dincolo de suprafaţa facială care formulează zâmbetul, se poate găsi miracolul nepreţuit al zâmbetului, efectul terapeutic pe care îl are acesta în viaţa celorlalţi, mai ales dacă vine, asemeni unui dar, din partea unor fiinţe dragi.

Zâmbetul poate reda speranţă unei fiinţe ce a pierdut sau nu mai găseşte ultima uşă a speranţei, speranţa de la capătul speranţei.

Fiecare din noi avem nevoie să zâmbim şi să ni se zâmbească. Prin zâmbet putem reda speranţa, acelora care nu mai găsesc ultima uşă a speranţei. Prin zâmbet, când primim zâmbetul, noi înşine primim sperană când nu găsim ultima uşă a speranţei pe care, odată intraţi, regăsim puterea şi dorinţa necesară pentru a înainta în viaţă.

Zâmbetul tău nu poate muta munţii din loc, dar, dacă prin zâmbetul tău ai redat speranţa cuiva, atunci cu siguranţă, persoana care a început să spere din nou va avea resurse pentru mutarea din loc a munţilor ce s-au interpus în calea vieţii ei.

Distanta...

Distanta intr-o relatie cere sacrificii mari,dar are si beneficiile ei,am realizat ca asa ma implic mai mult si daca iti doresti o anumita persoana care iti ofera siguranta ca si maine vei primii o atentie din partea ei te face sa o doresti si mai mult,sa o cunosti,sa ii vezi gesturile,sa afli de la ea ce-i place si ce nu,sa iti dedici tot timpul doar pentru ea,poate ca merita sa faci asta.

Mii de ganduri nu-mi dau pace,si ma intreb,de ce nu a fost sa fie ea,de ce a trebuie sa fie distanta,de ce nu am gasit-o aici langa mine,de ce tin atat de mult la acea persoana daca sunt constient ca nu o sa mai fie niciodata la fel ca inainte,distanta...are si lucruri bune,nu iti creeaza monotonie,nu te certi din orice chestie,chiar daca prin mici certuri ajungi sa cunosti persoana de langa tine cum reactioneaza,dar pentru ce trebuie sa existe certuri daca totul este frumos,si stii sa lasi de la tine,si nu gresesti cu absolut nimic,mereu am sa ma intreb...de ce?

Distanta,poate a fost pusa cu un anumit scop,sa vezi,sa-ti dai seama ca mai exista persoane speciale si unice pe lumea asta,trebuie sa te uiti atent ca sa vezi cat de simpla este ea,oricine este frumos in felul sau,dar nu oricine poate sa descrie frumusetea,nu prin vorbe,doar prin priviri,prin atingeri,gesturi,fapte.

Se spune ca ochii care nu se vad se uita,poate ca asa si este,dar eu sigur nu am sa vreau sa ii uit vreodata,si lucrul asta mi-a schimbat total perceptia despre cum trebuie sa te comporti cu persoana la care merita sa tii,sa dai totul pentru ea.Am fost la un pas sa renunt la tot,la familie,la un serviciu,acolo stabil, pentru ceva nesigur,doar ca sa fiu langa ea,sa ii vad in fiecare zi zambetul,sa fie o noua zi pentru mine,cand o vad,sa ii arat ca este la fel de frumoasa ca in prima zi.

Distanta asta,este dureroasa uneori,dar provoaca povesti frumoase care nu se uita asa de usor,sa treci aproape in fiecare zi prin locurile unde a fost si ea odata,sa inchizi ochii,si inca sa ii simti buzele umezi,este greu sa treci peste,sa incepi de la zero,sa te prefaci ca totul este ok si sa zambesti fals,mie unul mi-e foarte greu sa trec,pentru ca inca tin la ea,si mereu o sa aibe un loc special,undeva unde doar ea are cheita cu care poate sa ajunga acolo.

Distanta,daca nu era distanta,nu ajungeam sa fac atatea sacrificii pentru o fata,sa imi pun o dorinta care s-a implinit cand a pasit in fata mea,sa o cunosc,pe fata care m-a facut sa tin asa de multa la ea,mi-e greu sa las totul in urma.Daca as sti maine ca ar trebui sa o astept o viata,as astepta-o,pentru ca merita,indiferent daca sunt sau nu pe placul ei.Este trist, dar din asta pot sa-mi revin,sa ridic capu,sa ma uit la soare si sa merg inainte.

Daca nu ar fi fost distanta nu as fi iubit pe cineva asa de mult...

De ce simplu daca se poate si complicat

Avem tendinta sa complicam inutil lucruile De obicei ne tinem de regula: “de ce simplu, daca se poate si complicat?” E un adevarat chin sa explici un lucru pe intelesul unui copil pentru ca de regula credem ca lucrurile complicate sunt mai valoroase.

Lasate sa mearga singure lucrurile nu vor deveni niciodata mai simple ci doar din ce in ce mai complicate. Unii oameni urasc simplitatea in timp ce altii o apreciaza dar gasesc foarte greu sa reuseasca sa faca ceva simplu si usor de folosit. Oricine poate face o salata, dar putini stiu sa orneze o maslina.

Mai jos gasiti un rezumat al legilor simplitatii :

1. Trebuie sa pretuiesti simplitatea
Pentru a ajunge la simplitate ai nevoie sa ti-o doresti. Pentru a ajunge sa iti doresti simplitatea trebuie sa o consideri de mare valoare.

2. Trebuie sa fi decis sa cauti simplitatea
Oamenilor le place simplitatea daca vine pe gratis dar putini sunt dispusi sa investeasca resurse, timp si bani ca sa faca lucrurile mai simple.

3. Trebuie sa intelegi foarte bine problema
Daca nu cauti sa intelegi care este exact problema pe care vrei sa o simplifici, rezultatele tale vor fi ’simpliste’, mai degraba decat simple. Simplitatea fara intelegerea fenomenului este fara valoare.

4. Trebuie sa creezi alternative
Nu trebuie sa cauti mereu sa descoperi o singura solutie. Mai degraba faci lucrurile simple daca insiri toate alternativele si o alegi pe cea mai simpla dintre ele.

5. Trebuie sa pui la indoiala si sa renunti la solutiile traditionale
Orice solutie poate fi pusa la incercare, poate fi probata. Daca vrei sa pastrezi ceva de dragul traditiei, macar fa-o intro maniera constienta si rationala

6. Trebuie sa fii pregatit sa o iei de la zero
In cautarea simplitatii, modifica tot ce se poate modifica, porneste de la zero daca nu mai poti modifica nimic.

7. Foloseste concepte.
Conceptele sunt felul in care mintea umana intelege sa-si explice lumea din jur. Atentie : Daca nu folosesti concepte inseamna ca lucrezi cu detalii.

8. Imparte lucrurile mari in lucruri mai mici
Un lucru mic este de obicei mai simplu decat un lucru mare. Lucrurile mici servesc doar ca sa se impleteasca in ceva mare

9. Pregateste-te sa renunti la alte valori in schimbul simplitatii
Un sistem care tinde sa fie foarte cuprinzator devinde foarte complex. Va trebui sa renunti la ideea de a cuprinde toate lucrurile intrunul singur pentru a ajunge la simplitate

10. Trebuie sa stabilesti cine beneficiaza de simplitate
Un sistem poate fi conceput in asa fel incat sa fie simplu pentru utilizator dar foarte complicat pentru cei care il intretin.

The end :)

Imaginea asta e tot ceea ce pot spune despre mine... mai am inca putin si nici eu nu ma mai cunosc... am intrat in acest degradant proces inca de acum 2 luni si greu se mai iese din el... poate deloc.

In clipele astea mi-e atat de bine asa, incat pana si cei din jurul meu au ajuns sa ma inteleaga. Dar de fapt ei fac cu totul altceva, insa acel altceva catre mine se intoarce ca o intelegere. Dar nu este intelegere... Nu este nimic decat o intrebare fara raspuns: ce se intampla?

Asta e problema care ma doare cel mai tare acum. Nu mai reusesc sa ajung sa ma fac inteles. Nimic nu mai e cum a fost si mi-e foarte frica de faptul ca se intra pe un fagas fara intoarcere. Un fagas pe care multi l-ar regreta, insa va fi mult prea tarziu.

Cred ca nu mereu este momentul sa pui multe intrebari. Nu mereu trebuie sa incerci sa ajuti ci doar sa stai sa asculti si sa te straduiesti sa intelegi. Daca nu intelegi, nu trebuie decat sa vorbesti si sa actionezi macar ca pana atunci. Dar nu mereu se intampla asta. Nu mereu se intampla ceea ce iti doresti tu sau cei din jurul tau. Dar cand cei de langa tine ajung sa isi dea seama ce se intampla, de cele mai multe ori e mult prea tarziu.

E greu sa pierzi ceva care pana la un moment dat din viata era totul pentru tine. Insemna ratiunea de a trai si de a multumi. Insemna fiecare cuvant pe care il spuneai. Esti ceea ce, cei din jurul tau sunt.

Cei din jurul meu sunt din ce in ce mai departe... sunt din ce in ce mai la un capat al tunelului la care eu nu pot ajunge. Si nu au vrut sa ma ia si pe mine mai repede cu ei... asa ca daca ei sunt din ce in ce mai departe, ce voi fi eu de acum incolo? O materie sau doar o forma energetica care palpaie cat mai poate pana se stinge???

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse!

Daca....

Daca eram o luna, as fi fost aprilie. Iubesc aerul parfumat de aprilie*cocos si vanilie*. :)

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost vineri. Zi in care imi propun sa mai las armele jos si sa incep sa ma relaxez. Nu intotdeauna imi iese. :(

Daca eram o parte a zilei, as fi fost seara. Eu seara parca renasc, seara si chiar noaptea sunt creativ, seara sunt spontan. :)

Daca eram un animal marin, as fi fost un delfin. Delfinii sunt vorbareti, prietenosi, inofensivi, salveaza vieti :)

Daca eram o directie, as fi fost inainte, in sus. Nu uit de viziune, visele mele.

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost Nostradamus,poate ca simtea ce se va intampla maine. :)

Daca eram o planeta, as fi fost Pluto. departe,dar totusi exista. :)

Daca eram un lichid, as fi fost apa. Avem nevoie de apa sa fim vii.

Daca eram o pasare, as fi fost porumbel alb. Pentru mine semnifica candoare, blandete, iubire, eleganta.

Daca eram un tip de vreme, as fi fost serile de vara la malul marii.

Daca eram un instrument muzical, as fi fost chitara. Dulci melodii de chitara. :)

Daca eram o emotie, as fi fost iubire. Emotia iubirii.

Daca eram un sunet, as fi fost sunetul facut de valurile marii. Un sunet care ma incarca.

Daca eram un element, as fi fost foc.Ard si ma consum.

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost Romeo. :) Uff, greu a fost aici.

Daca eram un fel de mancare, as fi fost paella.

Daca eram un oras, as fi fost Barcelona.

Daca eram un gust, as fi fost dulce-amarui.

Daca eram o aroma, as fi fost aroma de vanilie sau cocos.

Daca eram o culoare, as fi fost ALBASTRU (jeje).

Daca eram un cuvant, as fi fost iubire.

Daca eram o parte a corpului, as fi fost ochii.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost zambetul senin.

Daca eram o forma, as fi fost spirala.

Daca eram un numar, as fi fost zece.

Daca eram o haina, as fi fost o haina pe care sa o imbraci cu placere. :)

daca... :)