Posibil sa fie toate la un loc, cine mai stie? Evident ca lipsa de sens te duce pe carari neumblate ale mintii tale, evident ca iti intuneci gandirea cu fiecare pas si perspectiva unei fotosinteze devine din ce in ce mai indepartata. Te pierzi in propriul labirint si refuzi sa vezi usile larg deschise in fata propriilor ochi. Lumina nu poate patrunde prin obloane inchise.Dezamagesti…Prietenii te viziteaza din ce in ce mai rar si asta mai mult ca un pelerinaj la ceea ce ai insemnat candva pentru ei. Amintirile sunt singurele care te mai fac o persoana interesanta. Si totusi, cand vad ca nu mai gasesc aproape nimic din ceea ce gaseau de obicei, se indeparteaza. Pentru ca le-ai inselat asteptarile, nu te-ai ridicat la nivelul dorit…Un alt prieten drag se indeparteaza incet, dar sigur. Daca nu m-a izolat cumva de tot si eu inca ma mai mint ca am mai avea cate ceva de discutat. Initial a fost o rupere brusca, apoi o reconstructie piesa-cu-piesa a unui puzzle ce fusese atat de complet la inceputul jocului. Stiu ca e greu sa mai construiesti in continuare cand toate piesele si-au schimbat culoarea si forma, iar pana la urma imaginea va fi alta. Dar sunt unele lucruri in viata de care parca nu-ti vine sa te lipsesti si te destabilizeaza nesincronizarea. Simti cum devii inutil si deranjezi. Din nou dezamagire, din nou o bucata de suflet pustiita in gol.
