Am revenit :D

Deci am revenit si va promit ca voi scrie si voi actualiza blog-ul, cu poze, discutii, intrebari, despre tot ce ne framanta si deranjeaza, acum cat sunt pe val :D si ma tin de cuvant sa va pun umpic si zambetul pe buze!

Cel mai vulnerabil sentiment

Ar trebui sa incepem cu inceputul… dar cine stie cand inceputul vine… nimeni! Nu cred ca stie nimeni cu exactitate momentul in care se indragosteste, incepe sa iubeasca. De multe ori, cand persoana de langa tine te intreaba punctual “De ce ma iubesti?”"Ma iubesti pentru ca ma vrei, sau ma vrei pentru ca ma iubesti", te trezesti ca in replica nu exista un raspuns concret, ceva palpabil. Practic asta plaseaza iubirea in aria sentimentelor, a lucrurilor nedefinite.

Ce este ciudat este ca iubirea are mai multe faze si este perceputa de fiecare in parte altfel. La inceputul fiecarei relatii, vei gasi cativa naivi care vor spune ca incepi sa iubesti cand ai fluturi in stomac. Gresit spun eu, pentru ca fiecare relatie incepe frumos, cu fluturi, cu emotii… cineva spunea “Toate inceputurile sunt frumoase!”.

Altii sustin ca iubirea se manifesta prin cunoasterea “jumatatii” din gesturi, reactii si anticipand ce va urma sa faca, sa zica, simtind urmatoarele reactii. Aici poate fi o farama de adevar. Insa acestia nu cumva confunda iubirea cu obisnuita sau cunoasterea celui de langa tine.

O alta parte, sustine ca “iubirea adevarata” o intalnesti o data in viata si ca ea ramane acolo “intr-un sertar” toata viata, orice s-ar intampla si orice ai face.

Se mai zice ca iubirea este actualmente un sentiment demodat, o scuza pentru reactii ilogice, o scuza atunci cand faci lucruri pe care nimeni nu le intelege si nu le gaseste explicatia… “Frate, omul o iubeste, ce vrei acuma?!”

Parerea mea?! Nu sunt un savant si nici nu vreau sa par, insa ce cred eu despre iubire si mai ales ce se intampla atunci cand ti-o asumi, este un pic mai complex, insa o sa incerc sa explic…

Cred ca iubirea (sincera) este cel mai inaltator sentiment care il poate traii vreodata un om, sentimentul care implica cele mai multe stari si schimbari la nivel personal. Cred de asemenea, ca este setimentul care intr-adevar te face sa reactionezi cel putin ciudat si cel mai tragic, inexplicabil si pentru tine.

Iubirea poti spune ca este sentimentul care te implineste, de multe ori te face mai bun, te face sa lasi de la tine, te schimba fara sa iti dai seama, te pune sa faci si sa accepti senin compromisuri, te face sa incalci teorii si principii proprii care candva ti-ai jurat ca nu le vei incalca…te face sa renunti la orgolii si sa te porti ca un copil prost, care din pacate cand se loveste nu poate fugi la mama, pentru ca in chestia asta te bagi, te bucuri si-ti vindeci ranile singur…

Insa ca sa fim obiectivi, ar trebui sa privim si urmele care le lasa aceasta iubire cand ea dispare. Ai simtit vreodata golul ala in stomac, in piept… in tine?! Vidul ala inexplicabil cand el/ ea pleaca. Cand ramai fara sens, cand ai impresia ca ai uitat sa faci lucrurile singur? Cand simti ca a plecat cu tot ce aveai si ca sufleteste crezi ca nu vei mai simti nimic? Cand nici macar prieten nu mai poti sa-l numesti, sau macar amic. Cand te chircesti de o durere inexplicabila, pe care nici un medic nu o poate curma?

Te simti slab, slabit si fara sens… cu toate astea, medical esti sanatos. Te simti ca dupa 12 runde de box in care tot ce ai facut a fost sa incasezi croseu dupa croseu dupa upercut. Incepi sa te minti si sa ii minti pe ceilalti, incepi sa zambesti fals in fata alor tai si a apropiatilor, dandu-le impresia ca esti ok (ei stiind ca de fapt nu e asa), incepi sa joci un joc prost in care cel care pierde inca de la inceput esti chiar tu. Nu permiti nimanui sa iti stie slabiciunea, starea adevarata… si daca o faci, numarul celor care stiu este redus la 1, maxim 2 oameni.

Culmea e ca ai vrea sa te intorci, sa se intoarca, cu toate ca stii ca iti va face rau, mai mult rau decat raul care il simti acum. Te gandesti ca ai putea sa ierti, sa treci peste multe prostii ca sa ai din nou ce ai pierdut. Iubirea devine un drog, cel mai ieftinn drog. Nu e cel/a mai frumos/a, cel/a mai destept/a, insa e EL/EA si pentru tine asta e suficient! Insa chiar ai putea sa ierti?! Chiar ai putea sa treci peste vorbe, gesturi, reactii la nervi, poate chiar palme… sau mai rau… poate, poate pe moment, poate pentru mai mult timp. Insa rational vorbind, merita? Tu meriti sa iti faci asta? Chiar vrei sa-ti faci asta? Sau ti-e frica de nou, de neexplorat? Te-ai obisnuit intr-un stil si crezi ca nimeni nu-l va mai intelege…

Dumnezeu nu-ti va da hartia de 100 lei pana nu renunti la cea de 10…

Te simti vulnerabil… orice prostie te atinge, te face sa plangi, te-ndoaie. Orice melodie, orice loc in care ati fost impreuna, orice gest facut de altii la adresa ta care te irita – “Daca el/ ea era aici, nu ar fi permis sa mi se intample asta!”, lucruri care le faceati impreuna – “Ieri faceam asta impreuna… cum o sa ma descurc singur?!”. Toate te lovesc si tot ce odata va unea acum va desparte! Cat de gol esti! Nu ai nimic! Ti-a luat tot, iubirea a mai castigat o runda!

Si ajungi la concluzia ca, esti doar un alt om care a pariat mai mult decat avea!

Ganduri

Prietenia… un lucru adesea ori subapreciat sau supraapreciat… toti facem asta la un moment dat. Am descoperit o alta fateta a mea intre timp… una careia ii e foarte dor momentan de unii oameni care nu sunt langa ea.

Dar aceste randuri nu vreau neaparat sa fie despre mine, ci despre o persoana anume care inseamna mult pentru mine. O persoana a carei prietenie am subapreciat-o si alaturi de care as fi putut petrece mult mai multe momente placute daca intr-un anumit moment al vietii mele nu as fi privit viata si lumea altfel decat o fac acuma.

E vorba de o persoana care m-a apreciat mereu pentru ceea ce simt, care a tinut la mine cu calitati si defecte, care nu m-a fortat sa ma schimb, dar a avut curajul sa-mi spuna unde gresesc. Mereu am crezut ca ma cunosc suficient de bine si ca masca pe care mi-am pus-o in fata lumii e impenetrabila, acea persoana mi-a demonstrat contrariul, si mi-a aratat ca acel contrariu nu e neaparat un lucru rau. Si ca sa iti deschizi sufletul in fata cuiva nu te face neaparat vulnerabil, depinde si in fata cui o faci.

Cred ca dupa atata timp si atatia prieteni, ‘prieteni’ si amici, abia acuma incep sa inteleg cu adevarat ce inseamna cu adevarat PRIETENIA. Si acest lucru se datoreaza in mare parte unei persoane. Unei persoane careia nu ii spun numele aici, cei care conteaza vor sti despre cine e vorba.

Genetik & Gio Martinez feat DJ Mariusz - Pixel (DJ Mariusz Remix) by djmariusz

Genetik & Gio Martinez feat DJ Mariusz - Pixel (DJ Mariusz Remix)  by  djmariusz

Un copil ascuns...

In ultimul timp aud prin presa,tv si radio ca se descopera tot felul de lucruri.de la foc pana la bomba atomica de la clone pana la moarte s-au descoperit dar oare cum este sa descoperi fericirea.Cand se intampla astfel de lucruri?...Recunosc ca in unele momente am impresia ca am descoperit-o dar poate ma insel,poate nu este acel lucur ce ni-l dorim cu adevarat.Putine sunt clipele ce te fac sa zambesti frumoase sunt zilele in care chiar traiesti,putine e adevarat,dar nimeni nu a a flat ce inseamna fericirea defapt.Putine sunt clipele ce ni le amintim,de obicei ne amintim numai lucrurile ce ne-au deranjat,ce ne-au facut sa suspinam si sa regretam defapt,dar poate si in ele sunt clipe de fericire.Scriu in versuri uneori dar putini oameni inteleg ce se ascunde in spatele cuvintelor,si nu ma astept la o apreciere din partea cuiva dar imi e dor sa mai fiu si eu alintat,cocolosit si sa fiu fericit.Imi doresc poate prea multe pentru inceput,am cunoscut oameni ce pe Dumnezeu l-au vazut si erau fericiti.Dar oare aceea persoana stie ce inseamna fericirea pentru mine defapt?Ceea ce imi place mie cu adevarat.Sincer sa fiu eu nu stiu nimic despre ea,cand e suparata sau bucuroasa cand zambeste sau cand gandeste,Oare pentru ea eu reprezint aceeasi fericire ce o reprezinta ea pentru mine?Acelasi puls al inimii acelasi gand uluitor ce ma face sa zambesc cand ies din acest dormitor,imi e dor de ea si o vad din ce ince mai rar o regasesc printre romanele citite dar e cam bizar cum ma regasesc in gandurile altui om,in durerea lui si a mea se ascunde un sentiment ca un stol,ce se imparte in mii de directii si nu sti pe care sa o urmaresti pe care sa o admiri si pe care sa o iubesti.Stiu ce e tristetea si m-am obisnuit cu ea,stiu ceea ce inseamna viata si o iubesc chiar daca e cum nu vreau,stiu poate sa iubesc si in acelas timp sa pretuiesc dorinte fiinite si infinite trec de granitele lumii atunci cand sunt cu tine.Dar imi e greu sa reusesc singur si sa privesc spre foile incarcate cu mii de pagini ca "te iubesc" primul mesaj primul sarut vor fii amintite visele sunt pe jumatate implinite.De ce iesim uneori din decor fara pic de aplauze,ne simtim aiurea poate publicul nu a inteles ceea ce am vrut sa zic defapt poate ca nici eu nu sunt de apreciat si cand merg pe culoarul vietii ma aud strigat de un om ce ma atinge prieteneste imi strange mana si spune "Felicitari,ai fost de apreciat!" exista in lumea asta o persoana ce stie ce e fericirea?Va spun eu ca nu.Dar exista oameni ce ne arata calea.Imi e dor sa mai petrec timpul liber alaturi de cineva sa strang la piept sa simt cum bate inima,seara de seara ma duc acasa intristat ca secundele imi fura fericirea sau ceea ce nu am descoperit,vreau sa fiu un inventator sa inventez o lume departe de decor,unde sa fie un cor o sala si un public minunat dupa ce am zis cantarea sa fie de apreciat,toata lumea sa fie multumita,mii de sunete ce ne irita,parca nici telefonul nu mai suna cum suna la anumite mesaje ce imi palpau inima.Dar sunt fericit cate zile le mai am de trait,dar vreau sa traiesc in continuare fericire de rezerva si strig ca doare...